COMPLEXITATEA

9. Adevărul nu pare a fi un obiect al simţurilor, este ascuns acestora şi nu
poate fi cuprins de ele. Dacă am vedea un flash al ultimului adevăr,
probabil acesta nu ar rămâne întipărit identic în fiecare individ, ceea ce
duce la concluzia că observatorul nu ar mai fi în posesia ultimului adevăr,
deşi tocmai a asistat la desfăşurarea acestuia. Se pare că nu putem primi
adevărul de o dată, ci numai secvenţial, iar acesta mai degrabă necesită o
construcţie în interiorul nostru.

10. Relaţia dintre limbaj şi memorie este demnă de luat în considerare
într-un crochiu asupra complexităţii ultimul adevăr. Memoria este
procesul psihic de întipărire, stocare şi reactualizare a informaţiilor,
definind dimensiunea temporală a organizării noastre psihice prin
integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut,
prezent şi viitor, iar limbajul reprezintă un sistem abstract, complex de
comunicare verbală între oameni. Între limbaj şi memorie este o strânsă
legătură care comandă mişcările, înţelegerea limbajului şi centrul vizual,
auditiv şi cel de scriere.

Toate acestea duc la o strânsă conexiune între
veriga de execuţie şi veriga de recepţie. Memoria psihică dobândeşte
continuitatea identităţii în timp. Ea se datorează plasticităţii creierului -
abilitatea de a-şi modifica starea internă sub influenţa stimulilor externi şi
capacităţii de înregistrare, păstrare şi reactivare a acestor stimuli.
O memorie este mai bună, dacă conţine informaţii mai eficiente într-un
volum cât mai mare, o fidelitate mai bună şi o completitudine mai mare.
Se pune problema aşadar, dacă putem gestiona informaţia cuprinsă în
ultimul adevăr.

11. Adevărul trebuie să aibă totuşi o anumită structură, care în cele din
urmă convenţional poate fi redusă la o anumită cantitate de informaţie.
Adevărul dacă e să avem convingerea că îl vom putea deţine în cele din
urmă poate avea, maxim numărul limitat de bitzi, pe care îl posedă
capacitatea de stocare a creierului uman.

12. Informaţia este o incercare de reprezentare a realităţii, operaţie
specifică intelectului uman, prin intermediul unui set bine precizat şi
structurat de simboluri, accesibile simţurilor şi raţiunii.
Informatia nu este nici conţinut, nici agent, ci informaţia se constituie într-o categorie de sine
stătătoare, având o existenţă abstractă şi subtilă – adică nematerială -
categorie care este reflectată de stări, semnale etc. şi constituie un element
esenţial în procesul cunoaşterii.
Creierul primeste prin intermediul
vascularizatiei sale foarte bogate o mare cantitate de substante, materia
prima a creierului o reprezinta totusi informatia.

13. În metrologie, statistică şi informatică, un bit este unitatea de măsură
pentru cantitatea de informaţie. Un bit este cantitatea de informaţie
necesară reducerii la jumatăte a incertitudinii. Termenul a fost introdus de
matematicianul şi statisticianul american John Wilder Tuckey ca o
prescurtare combinată a cuvintelor engleze binary digit (= cifră binară),
într-un articol din1958, scris pe vremea când lucra cu John von Neumann
la proiectarea unor modele timpurii de computere.

14. Deşi, are nevoie de cat mai multe informatii, creierul are o capacitate
destul de limitata de receptionare si de prelucrare a informatiilor. Asa,
spre exemplu, din cei 11 miliarde de biţi care ajung in fiecare secunda la
nivelul organelor noastre de simt, numai 1 milion de biţi reusesc sa ajunga
in fiecare secunda la nivelul creierului si numai 14 biti pe secunda reusesc
sa fie prelucrati in mod constient de catre creier.
15. Capacitatea de memorare a creierului uman, este mai scazuta decat s-
a crezut până de curând. Creierul unei persoane adulte este format din
aproximativ 100 de miliarde de neuroni, insa un studiu realizat pe
computer a demonstrat ca memoria nu este bazata pe numarul de
neuroni, ci pe capacitatea limitata de conexiuni intre neuroni.
„Se presupunea de mult timp ca asa stau lucrurile, insa abia acum a fost
demonstrat stiintific”, a declarat Peter Latham, de la University College
London.
Neuronii produc semnale electrice care calatoresc prin tesuturile
nervoase ale fiecarei celule, formand astfel retele de comunicare. Neuronii,
insa, produc adeseori semnale haotice si lipsite de sens, care creeaza
zgomot in comunicarea dintre neuroni.

16. „Din fericire, creierul interpreteaza aceste semnale si le transforma in
informatii utile”, a declarat Latham, citat de LiveScience. Neuronii – a
explicat omul de stiinta britanic – se organizeaza in retele distincte, iar
calitatea unei sinapse este cea care determina formarea unei memorii.

In urma unor teste pe computer, in care s-a simulat activitatea cerebrala, s-a
constatat ca odata cu solidificarea unei conexiuni intre neuroni, creste si
amploarea semnalelor zgomotoase. „Indiferent cati neuroni are o retea,
odata cu adaugarea memoriilor si consolidarea conexiunilor, zgomotul
devine atat de puternic incat reteaua nu poate inmagazina mai mult de
500 de memorii. Orice alte noua informatie introdusa in retea, va fi
imediat respinsa”, a precizat Peter Latham.

17. Dacă ar fi să apreciem cantitatea de informaţie necesară şi suficientă
apariţiei şi menţinerii vieţii pe pământ, ajungem la concluzia că nici pe
departe corpul uman nu poate deţine capacitatea de stocare a informaţiei
cuprinse de acest numit de noi ultimul adevăr.


Acolada fraterna.
U:: O::