Adevărul

Rezumat în 15 secunde:
Adevărul, sau ultimul adevăr, pare a fi o metaforă, nicidecum un mod ascuns de
aşezare a lucrurilor în lume, care odată descoperit va ridica cât mai substanţial
statusul descoperitorului. Adevărul unic este imaginar şi imposibil de gestionat de
către o singură persoană, dar fiecare deţinem un adevăr propriu în continuă
schimbare, ca impresie asupra lumii.

ÎNŢELESURI
1. Adevărul este o concordanţă între cunoştiinţele noastre şi realitatea
obiectivă, o oglindire fidelă a realităţii în gîndire. Noţiunea, din punct de
vedere filosofic mai desemnează o realitate sau veridicitate a ceva şi mai
avem înţelesuri ca veracitatea livrească, or autenticitate, exactitate sau
justeţe.
2. Adevărul la modul absolut şi general presupune sa zicem, o matrice
iniţială de formare a universului, iar mai apoi una de gestionare a sa.
Acest adevar presupune deţinerea de catre o entitate a întregului set de
informatii de formare şi gestiune a universului, dar şi o modalitate de
manifestare a acestora.

3. Adevărul, mai poate fi văzut însă şi ca o relaţionare între propria
persoana şi univers; adevărul in aceasta perspectiva presupune
cunoaşterea cu exactitate a locul în care trebuie să te aflii la un moment
dat, sau a atitudinii ce trebuie manifestată la un moment dat. Adevărul
apare aici ca relaţionar, abstracţiunea are conotaţiile adevărului unic.
Deţinerea ultimul adevăr are un singur sens, o singura justificare, aceea
de putere asupra lumii.

CARACTERE
4. În ceea ce facem, acum putem atât, apoi putem şi mai mult, scopul
nostru pare a fi în continuă schimbare, căci un ultim adevăr, ca stare
finală a lucrurilor, poate fi deţinut numai în parte şi este mai degrabă o
potenţialitate de evoluţie a lumii ce ne înconjoară, pozitivă şi axată în jurul
propriei persoane. Ultimul adevăr pare a fi puterea de a transforma orice
stare a lucrurilor în favoarea noastră, nu în controlul nostru, ci mai
degrabă în a trăi pozitiv, în starea lumii care este în faţa noastră, acum.

5. Eşecul imediat în căutarea adevărulului poate dăuna persoanei, căci
toţi dorim să îl deţinem, dar nu toţi aveam puterea de a-l urmării cu
asiduitate, de a înţelege că deţinerea sa are anumite limitări, atât calitative
cât şi ca factor de timp.

6. Căutarea adevărulului, ne situează în mod eronat într-o competiţie.
Avem convingerea că, deţinătorul ultimului adevăr va avea statusul social
cel mai ridicat, poziţie ce îi conferă control nelimitat asupra resurselor.
Este adevărat că deţinătorul ultimului adevăr ar prezenta mari puteri, dar
acestea sunt de altă natură decât cea care ar permite controlul resurselor,
căci ultimul adevăr presupune în cele din urmă creaţia şi gestiunea
acesteia.

7. Trebuie să fii iniţiat pentru a te afla pe drumul spre ultimul adevăr şi al
găsi. Pentru aceasta trebuie pentru început să laşi aşezate lucrurile într-o
anumită ordine în lumea ta, ordine care arată convenţional spre locul în
care doreşti să te îndrepţi. Trebuie apoi să repeţi constant că, începând
cu un anumit moment, eşti în căutare. De fapt în tot ceea ce facem,
aşezăm lumea într-o ordine stabilită iniţiatic de noi, pentru a desăvărşi cu
bine o sarcină, astfel ne aranjam instrumentele de lucru într-o anumită
ordine înainte să începem o activitate, ne facem un machiaj sau ne
îmbrăcăm pentru a atrage atenţia în activitatea noastră.

8. În căutarea ultimului adevăr, nu te aflii în faţa unei perioade de timp, ce
trebuie cu răbdare parcursă, ci numai lumea va trebui să fie altfel privită
să îl poţi descoperi.


Acolada fraterna.
U:: O::

COMPLEXITATEA

9. Adevărul nu pare a fi un obiect al simţurilor, este ascuns acestora şi nu
poate fi cuprins de ele. Dacă am vedea un flash al ultimului adevăr,
probabil acesta nu ar rămâne întipărit identic în fiecare individ, ceea ce
duce la concluzia că observatorul nu ar mai fi în posesia ultimului adevăr,
deşi tocmai a asistat la desfăşurarea acestuia. Se pare că nu putem primi
adevărul de o dată, ci numai secvenţial, iar acesta mai degrabă necesită o
construcţie în interiorul nostru.

10. Relaţia dintre limbaj şi memorie este demnă de luat în considerare
într-un crochiu asupra complexităţii ultimul adevăr. Memoria este
procesul psihic de întipărire, stocare şi reactualizare a informaţiilor,
definind dimensiunea temporală a organizării noastre psihice prin
integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut,
prezent şi viitor, iar limbajul reprezintă un sistem abstract, complex de
comunicare verbală între oameni. Între limbaj şi memorie este o strânsă
legătură care comandă mişcările, înţelegerea limbajului şi centrul vizual,
auditiv şi cel de scriere.

Toate acestea duc la o strânsă conexiune între
veriga de execuţie şi veriga de recepţie. Memoria psihică dobândeşte
continuitatea identităţii în timp. Ea se datorează plasticităţii creierului -
abilitatea de a-şi modifica starea internă sub influenţa stimulilor externi şi
capacităţii de înregistrare, păstrare şi reactivare a acestor stimuli.
O memorie este mai bună, dacă conţine informaţii mai eficiente într-un
volum cât mai mare, o fidelitate mai bună şi o completitudine mai mare.
Se pune problema aşadar, dacă putem gestiona informaţia cuprinsă în
ultimul adevăr.

11. Adevărul trebuie să aibă totuşi o anumită structură, care în cele din
urmă convenţional poate fi redusă la o anumită cantitate de informaţie.
Adevărul dacă e să avem convingerea că îl vom putea deţine în cele din
urmă poate avea, maxim numărul limitat de bitzi, pe care îl posedă
capacitatea de stocare a creierului uman.

12. Informaţia este o incercare de reprezentare a realităţii, operaţie
specifică intelectului uman, prin intermediul unui set bine precizat şi
structurat de simboluri, accesibile simţurilor şi raţiunii.
Informatia nu este nici conţinut, nici agent, ci informaţia se constituie într-o categorie de sine
stătătoare, având o existenţă abstractă şi subtilă – adică nematerială -
categorie care este reflectată de stări, semnale etc. şi constituie un element
esenţial în procesul cunoaşterii.
Creierul primeste prin intermediul
vascularizatiei sale foarte bogate o mare cantitate de substante, materia
prima a creierului o reprezinta totusi informatia.

13. În metrologie, statistică şi informatică, un bit este unitatea de măsură
pentru cantitatea de informaţie. Un bit este cantitatea de informaţie
necesară reducerii la jumatăte a incertitudinii. Termenul a fost introdus de
matematicianul şi statisticianul american John Wilder Tuckey ca o
prescurtare combinată a cuvintelor engleze binary digit (= cifră binară),
într-un articol din1958, scris pe vremea când lucra cu John von Neumann
la proiectarea unor modele timpurii de computere.

14. Deşi, are nevoie de cat mai multe informatii, creierul are o capacitate
destul de limitata de receptionare si de prelucrare a informatiilor. Asa,
spre exemplu, din cei 11 miliarde de biţi care ajung in fiecare secunda la
nivelul organelor noastre de simt, numai 1 milion de biţi reusesc sa ajunga
in fiecare secunda la nivelul creierului si numai 14 biti pe secunda reusesc
sa fie prelucrati in mod constient de catre creier.
15. Capacitatea de memorare a creierului uman, este mai scazuta decat s-
a crezut până de curând. Creierul unei persoane adulte este format din
aproximativ 100 de miliarde de neuroni, insa un studiu realizat pe
computer a demonstrat ca memoria nu este bazata pe numarul de
neuroni, ci pe capacitatea limitata de conexiuni intre neuroni.
„Se presupunea de mult timp ca asa stau lucrurile, insa abia acum a fost
demonstrat stiintific”, a declarat Peter Latham, de la University College
London.
Neuronii produc semnale electrice care calatoresc prin tesuturile
nervoase ale fiecarei celule, formand astfel retele de comunicare. Neuronii,
insa, produc adeseori semnale haotice si lipsite de sens, care creeaza
zgomot in comunicarea dintre neuroni.

16. „Din fericire, creierul interpreteaza aceste semnale si le transforma in
informatii utile”, a declarat Latham, citat de LiveScience. Neuronii – a
explicat omul de stiinta britanic – se organizeaza in retele distincte, iar
calitatea unei sinapse este cea care determina formarea unei memorii.

In urma unor teste pe computer, in care s-a simulat activitatea cerebrala, s-a
constatat ca odata cu solidificarea unei conexiuni intre neuroni, creste si
amploarea semnalelor zgomotoase. „Indiferent cati neuroni are o retea,
odata cu adaugarea memoriilor si consolidarea conexiunilor, zgomotul
devine atat de puternic incat reteaua nu poate inmagazina mai mult de
500 de memorii. Orice alte noua informatie introdusa in retea, va fi
imediat respinsa”, a precizat Peter Latham.

17. Dacă ar fi să apreciem cantitatea de informaţie necesară şi suficientă
apariţiei şi menţinerii vieţii pe pământ, ajungem la concluzia că nici pe
departe corpul uman nu poate deţine capacitatea de stocare a informaţiei
cuprinse de acest numit de noi ultimul adevăr.


Acolada fraterna.
U:: O::

Purtătorul si Comunicarea

18. Privim deţinătorul ultimul adevăr ca pe fiinţă care poate face ce
doreste, căci dorinţa i se împlineşte, el poate da viaţă şi poate distruge,
este veşnic. Dar aceste atribute ale sale observam ca nu sunt altceva decat
construcţii morale idealizate ale istoriei prin care am trecut.
A face cava, presupune in fond a acumula resurse, a distruge presupune acţiunea
asupra duşmanului care atentează la resursa limitata, a fi veşnic
presupune a controla permanent resursa, căci plecare ta în lumea „celor
drepţi” va pune un nou stăpân pe aceasta. Privim deţinătorul ultimul
adevăr ca fiinţă, prin dorinta noastra de a-i gasi similitudini cu noi şi fără
alt motiv plauzibil, căci atunci, cand detinem ultimul adevar, ne închipuim
stăpânirea finală şi definitivă a tuturor resurselor.

19. Se pune pentru început problema dacă purtătorul ultimului adevăr,
este un individ sau o comunitate de indivizi, or cum un individ singular nu
are capacitatea necesară de stocare a informaţiei cuprinse de ultimul
adevăr aşa cum am concluzionat mai sus, presupunem că posesorul său
ar fi mai degrabă o comunitate.
Dar într-o comunitate, deşi acapacitatea
de stocare a unor mari cantităţi de informaţie există, lipseşte totuşi
congruenţa arhivării acesteia, iar decizia de utilizare corectă a informaţiei
luată de comunitate este numai o abstracţiune, ce nu poate fi obţinută
decât ca rezultat al unui demers statistic.

20. Extrapolând, purtătorul adevărului nu poate fi decât o fiinţă unică
care nu este însă observabilă, căci vedem numai anumite obiecte care ne
sunt sau familiare sau perceptibile ca uzualitate. Vedem ceea ce trebuie şi
suntem obişnuiţi să vedem, ca necesar pentru satisfacerea necesităţilor
noastre, nu vedem ceva prea mare ori prea mic, nu vedem de asemenea
abstracţiunile spaţiul or timpul.

21. Un individ poate fi însă purtătorul unei părţi din ultimul adevăr, el ştie
cel puţin locul în care poţi privi spre adevăr, deşi nu se poate situa acolo.
O astfel de persoană este un punct de reper social, ea este în principal
motorul unei profunde schimbări sociale. Cunoaşterea unei părţi a ultimul
adevăr nu este un dar, este ceva ce se câştigă printr-o activitate specifică
intelectului.

COMUNICAREA
22. Dacă noi nu suntem şi nu putem fi purtătorii ultimului adevăr, nici ca
individ şi nici ca şi comunitate, se pune problema în ce relaţie am putea fi
cu un purtătorul al acestuia. O relaţie presupune schimb de infirmaţii
reciproc avantajoase, adică părţi din informaţia noastră să fie transmisă
către purtătorul ultimului adevăr şi invers.

22. Dacă pentru noi poate fi lesne observat un interes, nu vedem interesul
celeilalte părţi. Adică dacă noi dorim ceva şi solicităm acel ceva de la cine
poate să ne îndeplinească dorinţa, ce îl va detemina pe interlocutor să ne-o
îndeplinească, atata timp cât universului este în puterea sa, iar trecutul şi
viitorul îi sunt cunoscute.
23. Vedem că nu putem comunica nici cu semenii noştrii, dacă ne
desparte o distanţă culturală prea mare, căci nu are rost să-i explici unui
băştinaş din Noua Guinee mersul bursei din Wall-Street, sau cel puţin
dacă o faci, nu vei obţine un bun rezultat într-o perioadă rezonabilă de
timp .

SINTEZĂ
24. Ultimul adevăr presupune că, după cunoaşterea sa nu mai avem
nevoie de eforturi, căci de aici în colo lucrurile vor funcţiona prin faptul că
acesta se manifestă în lume prin noi. Dorim ultimul adevăr şi fiecare
cuvânt rostit, or imaginat este o rugăciune în căutarea acestuia.

25.În lumea noastră internă se poate întâmpla ceea ce dorim cu adevărat.
Câteva stele pot fi cuprinse cu o singură mână, fără ca măcar să simţi
căldura, suntem nemuritori căci evenimente precum moartea, pot fi
surclasate de trăirea potenţialităţii veşniciei. De altfel în istoria, cei care
sunt deţinători ai ultimul adevăr nu au murit, trăiesc în continuare sau se
reâncarnează.

26. Ultimul adevăr, în sensul cel mai uzitat al cuvântului, pare a fi mai
degrabă o construcţie edificată, după un cod unic al fiecăruia dintre noi.
Facem un plan pe care mai apoi îl punem în aplicare, dar totuşi, în orice
moment, construcţia trebuie să ne ofere protecţie împotriva interperiilor.
Munca va fi însă cu necesitate, una de echipă, căci în fond esenţa noastră
este una socială şi nu de bun sălbatic. Tot ce putem spera, este să fim în
căutarea ultimului adevăr.

27.Deoarece nu avea posibilitatea de a gestiona un unic „adevăr”, ne
creem fiecare din noi adevăruri individuale, reprezentări ale lumii
cunoscute or imaginate ca cunoscută, trăind într-un univers propriu care
ne stă în putere să îl schimbăm.

Acolada fraterna.
U:: O::

Secretary

Although any member may hold the office of 'Secretary', it is almost universal practice for an experienced Past Master to hold this position. (One notable exception to this norm was the appointment of Rudyard Kipling as Secretary of Lodge of Hope and Perseverance No 782 (English jurisdiction) at Lahore, Punjab, India in 1886: Kipling was just 20 years old, and had only just been admitted as a Freemason; indeed, he recorded the minutes of his own initiation).^[1]

It is also common for the same member to hold the office of Secretary for a number of years, for the sake of continuity; although again, there is no rule to this effect, and annual re-election/appointment is necessary in all jurisdictions.

The Secretary's office is sometimes said to be the real power base of a lodge. It is certainly true that the position is an influential one, and in those lodges which do not have an active general committee, the Secretary inevitably ends up making many key decisions in the life of the lodge.

The Secretary's role includes issuing the 'summons' (a formal notice of an impending meeting, with time, date and agenda), recording meeting minutes, completing statistical returns to the Grand Lodge, and advising the Worshipful Master on matters of procedure. In many lodges it is also the Secretary who determines (with consultation) the progression of officers within the lodge. The Secretary is almost always a key figure in the interviewing of potential new members of the lodge.